Universitatea ‘Alexandru Ioan Cuza’ îşi suspendă cursurile faţă în faţă până pe 31 martie

Social

Conducerea Universităţii ‘Alexandru Ioan Cuza’ (UAIC) din Iaşi a decis, joi, suspendarea activităţilor didactice faţă în faţă, măsura fiind luată pentru a evita răspândirea infecţiei cu coronavirus.

Potrivit unei postări de pe pagina oficială a UAIC din Iaşi, Consiliul de Administraţie al instituţiei de învăţământ superior a decis, în şedinţa de joi, suspendarea activităţilor didactice faţă în faţă, ca urmare a măsurilor adoptate de Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă privind evitarea răspândirii infecţiei cu coronavirus.

„Începând de vineri, 13 martie şi până la data de 31 martie, studenţii nu vor mai veni la facultate. Activităţile didactice se vor desfăşura în sistem online, iar cele  care nu pot fi derulate prin intermediul platformelor online vor fi recuperate ulterior, după un grafic stabilit la nivelul fiecărei facultăţi. Au mai fost suspendate activităţile extracurriculare programate să se desfăşoare în cadrul UAIC în perioada stabilită, care implică aglomerări de persoane (conferinţe, workshop-uri, evenimente culturale etc.), dar şi activitatea cantinelor Universităţii, a ceainăriei din Grădina Botanică, a cafenelelor (din corp B, Tafrali şi „La Balenă”). Consiliul de Administraţie al UAIC a decis şi închiderea temporară a căminelor universităţii. Vor putea rămâne cazaţi în continuare studenţii familişti, studenţii internaţionali, studenţii proveniţi de la casele de copii şi centre de plasament familial, studenţii care fac dovada că lucrează, precum şi studenţii doctoranzi”, se menţionează în informarea de pe pagina oficială a UAIC.

Conform postării, Consiliul de Administraţie al UAIC a decis sistarea temporară a deplasărilor angajaţilor şi studenţilor în străinătate, pentru a evita situaţiile de carantină sau izolare în ţări de destinaţii sau de tranzit, aceste plecări urmând a fi reprogramate.

„Activităţile administrative şi de cercetare din cadrul UAIC vor continua să se desfăşoare în condiţii normale, însă se suspendă programul cu publicul faţă în faţă.
S-a hotărât şi închiderea temporară a complexului de sere şi a corpului administrativ din Grădina Botanică,  precum şi a Muzeului Universităţii. UAIC pune pe primul plan siguranţa studenţilor şi angajaţilor săi, urmând ca în funcţie de evoluţia situaţiei şi de deciziile autorităţilor centrale să adopte toate măsurile care se impun”, se precizează pe site-ul UAIC.

Decizia UAIC de a-şi suspenda cursurile faţă în faţă până la sfârşitul lunii martie nu este singulară. Consiliul de Administraţie al Universităţii Tehnice ‘Gheorghe Asachi’ din Iaşi (TUIASI) a anunţat recent că a hotărât suspendarea activităţii didactice începând de joi până pe 31 martie, acestea urmând să se desfăşoare, acolo unde este posibil, online. Cursurile şi activităţile care nu se pot desfăşura online vor fi recuperate ulterior, funcţie de programul stabilit de fiecare din cele 11 facultăţi ale TUIAŞI.

La Universitatea Tehnică sunt suspendate şi toate activităţile extracurriculare care presupun participarea unui număr mare de persoane, concursurile sau competiţiile sportive.

Începând de luni şi până pe 31 martie va fi închis şi campusul Tudor Vladimirescu al TUIASI. În această perioadă se vor efectua lucrări de dezinfectare a căminelor, spaţiilor de socializare, a cantinei, dar şi a altor spaţii care sunt frecventate de studenţi. Singurul cămin care va rămâne deschis este căminul T8, unde sunt cazaţi studenţii veniţi la TUIASI prin programul Erasmus, dar şi studenţii proveniţi de la casele de copii. Până pe 31 martie, este restricţionat accesul persoanelor străine în campus.

Măsuri similiare de suspendare a cursurilor faţă în faţă şi susţinerea lor în mediul online au fost luate şi de conducerea Universităţii de Agronomie şi Medicină Veterinară, acestea urmând a fi puse în practică de sâmbătă, când se vor închide şi căminele universităţii pentru a fi dezinfectate. AGERPRES 

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.