Adu deșeuri electrice și baterii uzate la CMCI și poți câștiga un LCD!
Vino cu deșeuri reciclabile la centru și la 4 vizite primești garantat o umbrelă !
Centrul Municipal de Colectare Iași (CMCI) este primul centru municipal universal de colectare a deșeurilor reciclabile din gospodării private. În perioada 5 octombrie – 17 decembrie 2020, se relansează programul de fidelizare cu o tombolă dedicată deșeurilor de echipamente electrice (inclusiv becuri și neoane) și baterii uzate.
Centrul Municipal de Colectare Iași (CMCI) și-a deschis porțile în martie 2016. Proiectul este rezultatul unui parteneriat între Organizația ECOTIC, Primăria Iași și SALUBRIS SA. CMCI este o soluție europeană pentru orașe curate și ecologice, unde populația poate preda ușor, fie cu mașina, fie pietonal, toate tipurile de deșeuri ce se pot genera acasă: electrice și baterii uzate, plastic, hârtie, sticlă, haine vechi, mobilier vechi sau nefuncțional.
Practic, CMCI este o soluție modernă, bine gândită, realizată cu know-how european, menita să dea o direcție civilizată și prietenoasă cu mediul deșeurilor reciclabile care, altfel, ar ajunge la groapa de gunoi.
Pentru a impulsiona și mai mult ieșenii să colecteze separat și să participe la procesul reciclării, Centrul relansează, începând cu 5 octombrie, un program de fidelizare menit să crească frecvența vizitelor in locație pentru fiecare cetățean în parte. Astfel, Centrul Municipal de Colectare Iași va avea un card de fidelitate, ce va fi nominal și va fi oferit celor care aduc deșeuri în Stradela Grădinari nr. 26.
La fiecare patru vizite, ieșenii vor primi cadou o umbrelă, iar cei care predau deșeuri de echipamente electrice (inclusiv becuri și neoane) și/sau baterii uzate sunt înscriși într-o tombolă unde pot câștiga unul dintre cele 2 LCD Curbate 4K Ultra HD.
Pentru mai multe detalii și regulamentul campaniei, www.cmciasi.ro.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.