La Iaşi are loc Summit-ul Mondial Francofon pe teme de Învăţământ, Cercetare şi Cooperare în domeniul Sănătăţii

Social

Peste 20 de membri din Franţa şi ţări francofone se află în această perioadă la Iaşi, pentru a lua parte la Summit-ul Mondial Francofon pe teme de Învăţământ, Cercetare şi Cooperare în domeniul Sănătăţii.

Prof.univ.dr Norina Consuela Forna, preşedintele CID – CDF (La Conférence Internationale des Doyens et des Facultés de Chirurgie Dentaire d’Expression Totalement ou Partiellement Française), organizatorul evenimentului, a declarat că manifestările se desfăşoară în perioada 3 – 6 decembrie, sub egida AUF – Agence Universitaire Francophone.

“Evenimentul reuneşte la Iaşi reprezentanţi ai universităţilor şi decanilor facultăţilor francofone internaţionale din cadrul reţelei CID-CDF, alături de asociaţii profesionale şi reprezentanţi ai Colegiului Medicilor. La eveniment şi-au anunţat prezenţa ambasadori ai ţărilor francofone participante, reprezentanţi ai Reţelei RESUFF din Învăţământul Superior (Assemblée générale du Réseau francophone des femmes responsables dans l’enseignement supérieur et la recherche), reprezentanţi ai Ministerelor şi alte personalităţi din România, precum şi experţi în domeniul haptic medical ai Universităţii Stanford din SUA. Instituţiile organizatoare ale summit-ului francofon implementează liniile directoare ale politicilor educaţionale şi de sănătate regionale sau din ţările lor de provenienţă”, a declarat prof.univ.dr Norina Consuela Forna.

Delegaţiile participante sunt din Franţa şi ţări francofone, respectiv, Benin, Belgia, Camerun, Republica Democrată Congo, Republica Congo, Liban, Madagascar, Rwanda, Senegal, Tunisia, Uruguay, alături de Republica Moldova şi România.  AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.