La Institutul Socola au acces doar pacienţii cu programare şi urgenţele

Social

La Institutul de Psihiatrie ”Socola” din Iaşi accesul pacienţilor se va face exclusiv prin Centrul de Sănătate Mintală Bucium, de la intrarea în imobil, unde un medic specialist va realiza un prim triaj epidemiologic, pentru stoparea extinderii COVID-19.

Potrivit reprezentanţilor Institutului de Psihiatrie Socola, triajul epidemiologic va fi făcut de medicul specialist psihiatrie şi o echipă formată din trei medici rezidenţi din anii 3, 4 şi 5, sprijiniţi de cadrele medicale şi un asistent medical de igienă din cadrul SPIAM.

„Triajul epidemiologic al pacienţilor şi aparţinătorilor se va realiza în două schimburi, în intervalul orar 7,00 – 14,00, de luni până vineri. În afara acestui program, triajul epidemiologic se va realiza în Camera de Gardă a Institutului. Ulterior efectuării acestui prim triaj epidemiologic, pacientul va fi direcţionat către medicul curant din secţia unde urmează să fie internat şi va preda fişa de consult medicului curant. Legătura aparţinătorilor cu medicii curanţi şi şefii de secţie sau şefii de compartimente se va realiza exclusiv prin reţeaua telefonică a unităţii sau telefonie mobilă. Excepţie de la efectuarea triajului epidemiologic în cadrul Centrului de Sănătate Mintală Bucium vor face pacienţii care sunt aduşi în urgenţă psihiatrică de către autorităţile statului sau aparţinători. În acest caz, triajul epidemiologic se va realiza în Camera de Gardă”, spun cei de la Institutul Socola.

Potrivit reprezentanţilor Institutului de Psihiatrie Socola, pe toată perioada stării de urgenţă nu vor mai fi organizate stagii de practică în spitale pentru studenţii la medicină şi farmacie, cu excepţia situaţiilor de voluntariat în sprijinul medicilor.

„Aparţinătorii pacienţilor nu pot efectua vizite în Institut. Este interzisă transmiterea către pacienţii internaţi a pachetelor. De asemenea, în această perioadă este interzis accesul autoturismelor în incinta Institutului, cu excepţia autoturismelor salariaţilor şi autorităţilor publice precum Poliţie, Jandamerie, Ambulanţă. În incinta instituţiei au acces doar pacienţii care prezintă bilet de trimitere de la medicul specialist sau medicul de familie şi pacienţii care prezintă scrisoare medicală cu programare la data prezentării. De asemenea, în incinta instituţiei au acces pacienţii ce reprezintă o urgenţă psihiatrică”, se mai arată într-o informare de presă a reprezentanţilor Institutului de la Socola.

Conform sursei citate, personalul medical din cadrul Camerei de Gardă sau al Centrului de Sănătate Mintală Bucium trebuie să respecte procedura pentru identificarea şi managementul persoanelor simptomatice sau asimptomatice sosite din zonele afectate de infecţii cu noul coronavirus.

De asemenea, cei de la Institutul Socola recomandă persoanelor care aşteaptă pe holul secretariatului să păstreze o distanţă de doi metri una faţă de cealaltă. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.