Autobuze pentru transportul personalului medical din spitale

Social

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a cerut reprezentanţilor Companiei de Transport Public să organizeze curse speciale pentru personalul medical din spitale, după modelul curselor speciale existente în mod normal pentru elevi şi studenţi.

Primarul Mihai Chirica a anunţat că aceste curse speciale pentru personalul medical vor fi introduse din cursul zilei de miercuri, de când programul general de transport public este restricţionat în vederea prevenirii infecţiei cu noul coronavirus COVID-19 în municipiul reşedinţă.

Potrivit sursei citate, aceste curse vor fi organizate zilnic în intervalul orar 18.00 – 20.00, cu autobuze de pe traseele 28, 46 şi 47, care vor avea rutele şi opririle normale.

„Mijloacele de transport în comun vor crea legături cu spitalele din Iaşi. Astfel, pe ruta 28 vor circula şase autobuze care vor face legătura cu Spitalul de Recuperare, Spitalul „Sf. Spiridon”, Spitalul CFR, Spitalul Militar, Spitalul „Dr.C.I.Parhon”. Pe traseul 46 vor fi şase autobuze pentru a face legătura cu Institutul de Psihiatrie Socola şi spitalele din zona centrală. Alte şase autobuze vor circula pe traseul 47, care va circula între Spitalul de Recuperare şi spitalele din zona Tătăraşi, unde se află Spitalul de Copii „Sf. Maria” şi Spitalul de Neurochirurgie „Prof. Nicolae Oblu”. Accesul în aceste curse speciale se face pe baza biletelor şi abonamentelor”, a anunţat primarul Chirica.

Potrivit acestuia, în urma modificării programului de lucru al complexului comercial ERA, vor fi organizate curse speciale ale Companiei de Transport Public pentru următoarele trasee: Tătăraşi Sud – Târgu Cucu – bulevardul Independenţei – Păcurari – ERA şi retur, care va pleca la orele 11 şi 12.45; Bucium – Frigorifer – Podu de Piatră – Canta – ERA şi retur, la orele 11 şi 12.45; Selgros – Frigorifer – Tudor Vladimirescu – Păcurari – ERA ora 11.00, ERA – Bucium la orele 14.30 şi 20.15; ERA- Tătăraşi Sud, la orele 14.30 şi 20.15; Era – Selgros, la ora 20.15. Accesul în cursele speciale menţionate se face pe baza abonamentului special ERA”, a explicat primarul Chirica.

Măsura vine la o zi după ce primarul Mihai Chirica a anunţat că mijloacele de transport în comun din Iaşi vor circula doar la anumite intervale orare. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.