Compania Antibiotice Iași a pregătit o nouă serie de măsuri pentru protejarea salariaților și continuarea operațiunilor pe platformă în contextul în care angajații care și-au desfășurat activitatea de acasă, au revenit la serviciu din data de 18 mai.
Măsuri privind păstrarea distanțării fizice
Pentru asigurarea menținerii distanțării fizice dintre angajați, măsurile asumate vizează decalarea programului de lucru al salariaților care se deplasează la locul de muncă cu autocare puse la dispoziție, în regim gratuit, de companie. De asemenea, capacitatea de ocupare a fiecărui autocar este de 50%, iar călătorii trebuie să respecte regulile de distanțare. După fiecare cursă, autocarele sunt supuse unui proces de dezinfecție.
Pentru evitarea aglomerării accesului în companie, au fost suplimentate căile de intrare personal și s-au creat culoare disticte (separate prin popice) cu semnalizarea pe asfalt a distanței de 2 m. ce trebuie respectată în coloană.
La locurile de muncă, menținerea distanțării s-a implementat astfel încât să fie păstrată distanța corespunzătoare dintre angajați, iar acolo unde acest lucru este dificil de realizat, s-au montat panouri despărțitoare de plexiglas (birouri, laboratoare, zone de producție, săli de mese).
Pauza de masă se acordă eșalonat la fiecare loc de munca, în sistem catering, de la Bistroul companiei.
Totodată, pentru a evita aglomerarea și a minimiza contactul dintre salariați s-au luat măsuri de modificare a procedurilor de lucru încurajând utilizarea mediului virtual (video-conferințe, email, telefon).
Măsuri privind menținerea stării de sănătate a angajaților
La intrarea în companie angajații au obligativitatea de a se dezinfecta pe mâini la dispenserele cu dezinfectanți montate la fiecare cale de acces și de a purta mască de protecție. De asemenea, purtarea măștii este obligatorie în spațiile închise, pe tot parcursul programului de lucru, aceasta fiind oferită zilnic angajaților din partea companie, la fiecare loc muncă.
Personalul cabinetului medical din cadrul Antibiotice se asigură, prin triaj observațional, dacă în momentul accesului în societate angajații au o stare corespunzătoare de sănătate. Totodată, este supravegheat procesul de termometrizare realizat prin intermediul scanerelor cu infraroșu, la inceperea programului de lucru și de câte ori este necesar, în timpul programului.
În cazul angajaților care au revenit la serviciu după o perioadă mai mare de două săptămâni, li se oferă posibilitatea efectuării testării, în mod voluntar, pentru noul coronavirus. Până în prezent nici un angajat căruia i s-a efectuat testul nu este infectat cu acest virus.
Antibiotice a înființat Centru de izolare a+, în incinta Centrului de Studii Clinice al companiei, ce reprezintă o soluție pentru izolarea angajaților care în timpul orelor de program manifestă simptome specifice COVID19. Acest centru staționar are amenajate patru saloane cu câte opt paturi, dotate corespunzător.
Permanent, în cadrul companiei se desfășoară un riguros program de igienă și decontaminare la fiecare loc de muncă prin dezinfecții zilnice ale spațiilor comune (holuri, vestiare, toalete) și ale punctelor de contact (uși, clanțe, robineți, balustrade, etc.).
Măsuri pentru angajații care și-au continuat activitatea la locul de muncă
Pe lângă măsurile de menținere a stării de sănătate, compania a oferit angajaților care și-au desfășurat activitatea la locul de muncă în perioada stării de urgență, un bonus financiar și le-a asigurat gratuit masa de prânz.
Toate aceste măsuri sunt comunicate frecvent angajaților prin afișaj indoor și outdoor, ghiduri de măsuri, informări scrise, audio, video, transmise prin intermediul canalelor interne de comunicare.
Antibiotice va continua să urmăreasca evoluția situației pandemice atât la nivel național cât și internațional și va lua măsurile necesare pentru a proteja sănătatea propriilor angajații și a partenerilor, dar și pentru a continua susținerea sistemului de sănătate românesc.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.