Două transplanturi de cornee, realizate la Clinica de Oftalmologie a Spitalului ”Sf. Spiridon” din Iași

Social

Medicii de la Clinica de Oftalmologie a Spitalului ”Sfântul Spiridon” din Iaşi au efectuat în cursul zilei de 20 noiembrie două intervenţii chirurgicale în timpul cărora au transplantat corneea prelevată de la o persoană aflată în moarte cerebrală la Spitalul Judeţean Bacău.
Şefa Clinicii de Oftalmologie, Camelia Bogdănici, a declarat că beneficiarii transplanturilor sunt două persoane, în vârstă de 46 şi, respectiv, 47 de ani, care de mai mulţi ani sufereau de afecţiuni oculare grave.

“În cursul acestei zile s-a transplantat corneea. Beneficiari sunt un pacient în vârstă de 46 de ani, din judeţul Vaslui şi o pacientă de 47 de ani, din Bacău. Pacientul avea sechele după un traumatism ocular vechi la nivelul ambilor ochi, la unul dintre ei din 2007, la celălalt din 2014. Practic, în timp şi-a pierdut ambii ochi. Pacienta suferă de o distrofie corneană la ambii ochi, cu risc de perforare la ochiul la care s-a făcut astăzi transplantul. Postoperator ambii pacienţi sunt bine”, a explicat Camelia Bogdănici.

Acest transplant a fost posibil după ce în urmă cu două zile familia unui tânăr din Bacău aflat în moarte cerebrală a fost de acord cu prelevarea de organe, ţesut osos şi tendon. Această intervenţie a fost efectuată la Spitalul Judeţean Bacău, de o echipă condusă de medicii Georgel Dahnovici şi Bianca Purcărin. Pentru efectuarea transplantului renal şi hepatic s-au făcut operaţii de transplantat în cursul nopţii de luni spre marţi. Rinichii au fost transplantaţi la Centrul Regional de Transplant Renal unor pacienţi în vârstă de 57 de ani, din judeţele Vaslui şi Iaşi. Ficatul a fost transplantat unei femei de 44 de ani, din Tecuci, care în luna februarie a fost diagnosticată cu ciroză biliară primitivă. Ţesutul osos şi tendonul au fost transportate la Bucureşti pentru transplantare. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.