Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi angajeaza statistician medical si registrator medical debutant

Jobs

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi, judeţul Iaşi în conformitate cu prevederile H.G. nr.1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice şi OMS nr. 1470/2011 organizează CONCURS pentru ocuparea următoarelor posturi contractuale de execuţie, vacante, pe perioadă nedeterminată, după cum urmează:

• 2 posturi Statistician medical, studii medii, cu minim 6 luni vechime in activitate, cunoştinţe de utilizare a calculatorului, pentru Serviciul de Evaluare şi Statistică Medicala
• 2 posturi Registrator medical debutant, studii medii, fara vechime in activitate, cunoştinţe de utilizare a calculatorului, pentru Serviciul de Evaluare şi Statistică Medicală

Condiţii generale pentru participarea la concurs:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Condiţii specifice pentru participarea la concurs:

Pentru posturile de Statistician medical pentru Serviciul de Evaluare şi Statistică Medicala:
• studii medii- diploma de studii medii
• cu minim 6 luni vechime in activitate (vechime in munca in orice tip de activitate)
Taxă de înscriere 100 lei

Pentru postul de Registrator medical debutant, pentru Serviciul de Evaluare şi Statistică Medicala
• studii medii – diploma de studii medii
• fara vechime in munca
Taxă de înscriere 100 lei

Concursul constă în urmatoarele probe succesive și anume:
– Selectia dosarelor
– Proba practică;
– Proba interviu.
Probele se susțin în limba română.
Promovarea probei practice este obligatorie pentru susținerea probei interviu.
Promovarea probei interviu este obligatorie pentru promovarea concursului (se va susține interviu după un plan de interviu stabilit de comisia de concurs)
Fiecare probă a concursului va fi notată cu maximum 100 de puncte.
Pentru a fi declarați admiși, candidații trebuie să obțină minimum 50 de puncte.

Punctajul final se calculează că medie aritmetică a punctajelor obţinute la proba practică și interviu. Stabilirea candidaților care urmează să ocupe posturile vacante se va face în ordinea mediei generale, determinată pe baza mediei aritmetice a notelor obținute la fiecare probă. La rezultatele finale egale, are prioritate candidatul care a obținut nota cea mai mare la proba practica iar dacă egalitatea se menține, candidații aflați în această situație vor fi invitați la un nou interviu, în urma căruia comisia de concurs va decide asupra candidatului câștigător.

Dosarul de înscriere la concurs va conține următoarele acte:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut în Anexă nr 1;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei tip carnet de muncă (Model Anexă nr 2) eliberată de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă, insotita in mod obligatoriu de Raportul revisal – emis angajator sau Institutul Teritorial de Munca
f) certificat de cazier judiciar în original;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului; (Adeverinţa care atesta starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii) – original;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane, în original.
i) curriculum vitae, model comun European;
j) livret militar, acolo unde este cazul- copie;
k) chitanţa de achitare a taxei de participare, care se achită la casieria spitalului (Ambulatoriul Integrat), sau online în contul bancar RO52TREZ40620F330800XXXX, COD FISCAL 4701312, la descrierea operaţiunii se va mentiona : taxa concurs cu precizarea denumirii postului pentru care se candidează (se va prezenta la înscriere copie după ordinul de plată);

Copiile de pe actele prevăzute la lit. b,c,d,e, si j, precum și copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „conform cu originalul„ de către secretarul comisiei de concurs.

Actele vor fi prezentate in ordinea enumerată în anunț.

Bibliografia, tematica și fișa postului se află afișată la sediul unității (lângă Serviciul RUNOS) și pe site-ul unității: www.spitalspiridon.ro.
Concursul constă în 3 probe succesive, şi anume:
– Selecția dosarelor;
– Proba practica – subiecte din bibliografia/tematica afişată;
– Proba Interviu – se va susține interviu după un plan de interviu stabilit de comisia de concurs.
Probele se susțin în limba română.
Promovarea probei practice este obligatorie pentru susținerea probei interviu.
Promovarea probei interviu este obligatorie pentru promovarea concursului.
Concursul se va desfășura la sediul unității, astfel:
16.09.2024-27.09.2024 depunerea dosarelor
Dosarele de participare la concurs se depun la Compartimentul Personal al Spitalului din Bulevardul Independenței nr. 1 în perioada 16.09.2024-27.09.2024 , între orele 12.00-14.00.
Data limita pentru depunerea dosarelor de concurs este 27.09.2024 ora 14:00

30.09.2024-01.10.2024 – Selecția dosarelor depuse de candidați
– 02.10.2024 până la ora 15.00 – afişare rezultate selecție dosare de concurs pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare la concurs (se vor afişa cu menţiunea “ADMIS” sau ”RESPINS”);
– 03.10.2024 până la ora 15.00 – depunere contestații selecție dosare concurs;
– 04.10.2024 până la ora 15.00 – soluționare contestații, afişare rezultate contestații selecție dosare, afişare rezultate finale selecție dosare; (rezultate finale de pe data de 04.10.2024 se afiseaza numai in cazul in care au fost depuse contestatii)

07.10.2024 Proba practica astfel:
Ora 08.00 – Statistician medical;
Ora 09.00 – Registrator medical debutant.

– 08.10.2024 până la ora 15.00 – afişare rezultate proba practica;
– 09.10.2024 până la ora 15.00 – depunere contestații proba practica;
– 10.10.2024 până la ora 15.00 – soluționare contestații, afişare rezultate contestații si afişare rezultate finale proba practica; (rezultate finale de pe data de 10.10.2024 se afiseaza numai in cazul in care au fost depuse contestatii)

11.10.2024 Interviul – astfel:
Ora 08.00 – Statistician medical;
Ora 09.00 – Registrator medical debutant.
– 14.10.2024 până la ora 15.00 – afişare rezultate interviu;
– 15.10.2024 până la ora 15.00 – depunere contestații proba interviu;
– 16.10.2024 până la ora 12.00 – soluționare contestații, afişare rezultate contestații, afişare rezultate finale probă interviu; (rezultate finale de pe data de 16.10.2024 se afiseaza numai in cazul in care au fost depuse contestatii)

16.10.2024 Afişare rezultate finale – până la ora 15.00

În situaţia în care un candidat a depus dosar de concurs pentru mai multe posturi şi este admis la selecţia dosarelor pentru două sau mai multe posturi pentru care spitalul a organizat concurs în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră, acesta se prezintă la proba practica pentru un singur post
Relaţii suplimentare se pot obţine pe site-ul unității: www.spitalspiridon.ro sau la Serviciul RUNOS al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi, telefon 0232/240822 interior 243 între orele 11.00 – 14.00.
Metodologia privind procedura de desfășurare a concursurilor pentru ocuparea unor posturi contractuale de conducere și de execuție, vacante, din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgență „Sf.Spiridon„ Iasi se află afişat pe pagina de internet, respectiv: www.spitalspiridon.ro.

Prezentarea la post
Candidatul declarat „admis” la concursul de ocupare a unui post vacant corespunzător unei funcţii contractuale este obligat să se prezinte la post în termen de 15 zile calendaristice de la data afişării rezultatelor finale.
Prin excepție de la prevederile de mai sus, în urma formulării unei cereri scrise şi temeinic motivate, candidatul declarat „admis” la concurs poate solicita, în termen de 3 zile lucrătoare de la afișarea rezultatului concursului, un termen ulterior de prezentare la post, care nu poate depăși 20 de zile lucrătoare de la data afişării rezultatului concursului pentru funcțiile de execuție şi 45 de zile lucrătoare de la data afișării rezultatului concursului pentru funcțiile de conducere.
În cazul neprezentării la post la termenul stabilit și în lipsa unei înștiințări potrivit celor menţionate mai sus, postul este declarat vacant, urmând să se comunice candidatului care a obţinut nota finală imediat inferioară posibilitatea de a ocupa postul respectiv.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe FacebookInstagram , YouTube , TikTok Twitter .