Bolnavii care necesită dializă hepatică trebuie transferaţi la alte spitale, deşi există un aparat la Iaşi
Reprezentanţii Spitalului “Dr. C. I. Parhon” din Iaşi susţin că nu pot derula Programul naţional de terapie intensivă a insuficienţei hepatice întrucât materialele sanitare utilizate nu sunt incluse în lista celor prevăzute în normele aplicabile. Purtătorul de cuvânt al spitalului, Ionuţ Nistor, a declarat că această situaţie este cauzată de faptul că unitatea medicală, singura din zona estică […]
Continue Reading