Ceainărie, inaugurată în Grădina Botanică

Divertisment

O ceainărie va funcţiona în incinta Grădinii Botanice din Iaşi, inaugurarea acesteia fiind făcută în prezenţa conducerii Universităţii Alexandru Ioan Cuza (UAIC) din Iaşi, în a cărei administrare se află.

Potrivit reprezentanţilor universităţii, noul spaţiu de recreere va fi dat în folosinţă din luna ianuarie 2020. Ceainăria are 100 de metri pătraţi, ea fiind construită şi amenajată din fondurile universităţii. În ceainărie se comercializează produse preparate la cantina universităţii, iar preţurile sunt asemeni altor cafenele ale instituţiei de învăţământ.

„Ne aflăm în Grădina Botanică a Universităţii Alexandru Ioan Cuza, unde inaugurăm şi sfinţim un loc pe care l-am gândim în urmă cu trei ani şi jumătate. Au luat mult timp procedurile, dar suntem mulţumiţi că am reuşit. Este o clădire modestă, dar funcţională, modernă în acelaşi timp, un loc în care să poposească vizitatorii grădinii, unde pot mânca o prăjitură, pot bea un ceai şi achiziţiona un suvenir. Sperăm să le placă şi să revină şi altă dată. Sperăm ca această inaugurare să fie benefică pentru universitate şi vizitatori”, a declarat cu prilejul inaugurării ceainăriei rectorul UAIC, Tudorel Toader. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.