Considerată de Nichita Stănescu a fi locul în care ‘Miorița’ s-a transformat în ‘Odă, în metru antic’, Casa Pogor din Iași nu este doar o casă memorială care să fi aparținut vreunui mare scriitor, ci este însăși casa literaturii românești.
La mijlocul secolului XIX, în saloanele ‘Casei luminate’, cum era cunoscută la acea vreme casa scriitorului Vasile Pogor, își dădeau întâlnire câteva dintre personalitățile care au marcat istoria României moderne — Titu Maiorescu, Vasile Alecsandri, Iacob Negruzzi, Theodor G. Rosetti, Petre P Carp. Alături de aceștia, în 1863, Vasile Pogor a fondat Societatea Junimea.
Ei și-au început activitatea prin organizarea unei seri de prelegeri populare, acestea devenind timp de 20 de ani o lungă tradiție a Junimii. Pentru a promova ideile Junimii, se înființează, tot la Iași, la 1 martie 1867, revista ‘Convorbiri literare’, în care se vor publica și principalele opere ale scriitorilor de valoare ai epocii. Junimiștii urmăreau educarea publicului.
De asemenea, unificarea limbii române literare începe prin propunerea junimiștilor privind înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin, propunere exprimată încă din 1860. Ca urmare a efortului lor, Academia Română aprobă și oficializează această scriere pentru întreaga țară. Interesul pentru literatură se manifestă încă de la înființarea societății și a revistei. În domeniul literaturii, privind poezia, se vorbește deja despre eminescianism, este apreciat Vasile Alecsandri și se pune accent pe poezia populară. În proză, se remarcă în mod deosebit Ioan Slavici și Ion Creangă, în dramaturgie cel mai valoros este Ion Luca Caragiale. Pe aici au trecut și s-au format și alte personalități precum A.D. Xenopol, Vasile Conta, Nicolae Gane, Alexandru Lambrior sau, mai târziu, istoricul Gh. I. Brătianu.
În această casă, în 1874, revenit de la Viena, a fost găzduit și Mihai Eminescu, după ce în 1872 citise la ședințele ‘Junimii’. Poetul și-a petrecut mult timp pentru studiu și creație în biblioteca lui Vasile Pogor.
Pentru întregirea atmosferei de secol XIX pe care încearcă să o recreeze, cei de la Muzeul Vasile Pogor au inclus în expoziția permanentă diferite seturi de birou, instrumente de scris, călimări sau cutii pentru corespondență. În această categorie se înscrie și un scrin pentru corespondență fabricat în Extremul Orient. Acesta datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea și putea fi folosit atât pentru depozitarea corespondenței cât și a instrumentelor de scris. Obiectele mai înalte puteau fi cu ușurință depozitate în sertarele care formează, de fapt, și cele două picioare ale scrinului. Pentru a păstra, însă, în stare bună colile de hârtie, plicurile sau tocurile de scris, proprietarul putea folosi cu mai multă ușurință cele două sertare centrale, prevăzute, la fel ca și celelalte, cu mânere metalice mobile, sau dacă avea documente mai importante pe care dorea să le păzească de ochii curioșilor, putea folosi partea superioară a scrinului care este prevăzută cu capac cu deschidere pe verticală și cu încuietoare metalică.
Nuanțele de negru, brun-roșcat sau alb-gălbui au fost folosite de meșterii orientali pentru acoperirea culorii naturale a lemnului de tei din care este realizat scrinul și la realizarea elementelor decorative ale piesei. Printre acestea, se observă cu ușurință diferitele elemente fitomorfe și avimorfe. Dintre acestea din urmă, se remarcă prezența repetată a libelulei, care este cunoscută drept simbol național al Japoniei și care este asociată armoniei, curajului, puterii, dar și transformării și schimbării continue. Elementele decorative nu se regăsesc doar pe partea frontală sau superioară a scrinului; meșterii orientali au împodobit și părțile laterale și spatele acestuia, dar și partea interioară a capacului cu aceleași motive de ordin fitomorf și avimorf.
Tot în clădirea principală, acum destinată spațiului muzeistic al Muzeului Literaturii Române, care are douăsprezece încăperi, parter și etaj, legate printr-o scară maiestuoasă, de lemn nobil, chiar cea originală, pot fi admirate și sobele sau candelabrele, adevărate opere de artă, aduse de Pogor de la Viena.
Expoziția de la Casa Pogor reunește aspecte de istorie literară parcurgând, pe etape, o perioadă de aproximativ 150 de ani: literatură pașoptistă și curentul de la revista ‘Dacia literară’, mișcarea literară de la ‘Junimea’ — ‘Convorbiri literare’ și rolul ei în dezvoltarea literaturii moderne și momentul literar ‘Viața românească’, perioada dintre cele două războaie mondiale.
Printre altele, vizitatorii muzeului pot admira bastonul din lemn de abanos cu mâner de argint, care i-a aparținut lui Costache Conachi; un autoportret în ulei, semnat de Gh. Asachi; piese de mobilier care au aparținut lui Mihail Kogălniceanu, Titu Maiorescu, I.L. Caragiale, Iacob Negruzzi, Garabet Ibrăileanu, I.M. Melik; un pian Steinway & Sons (model 1859), care i-a aparținut lui Duiliu Zamfirescu sau patefonul His Masters Voice, care a aparținut lui Garabet Ibrăileanu.
În Sala Rarități se găsesc obiecte unice ca: inelul sigilar din aur, cu piatră roșie al lui Mihai Eminescu; ceasul de buzunar, din argint, al lui Ion Creangă; ceasul de buzunar, din argint, al lui Vasile Pogor; ceasul din aur al lui Eremia Grigorescu; cartea de rugăciuni — manuscris a principesei Maria Gh. Sturdza, născută Ghica — una din puținele cărți rămase din celebra Bibliotecă Miclăușeană; călimara din marmură a lui Mihail Kogălniceanu; cerceii din aur și ametist ai actriței Agatha Bârsescu; broșa din aur, confecționată dintr-o monedă a Veronicăi Micle.
La fel de interesante sunt și pivnițele de la Casa Pogor. Construite în secolul al XVI-lea, pe două niveluri și cu multe ramificații, galeriile subterane au o suprafață de aproape 200 de metri pătrați. Folosite inițial pentru depozitarea butoaielor de vin, în anii ’90 în hrubele de la Pogor a fost amenajată o cafenea artistică numită Clubul Pogor, care a funcționat vreme de câțiva ani.