„Vin umbre de demult și mai dincoace/ Cu pași de abur și ecou de slavă/ Și se așterne o lumină gravă/ Și Bolta Rece cuib de vis se face”, scria Vasile Filip într-un poem inedit despre Bolta Rece, unul dintre multele localuri ale Iașiului, dar unul dintre puținele care ocupau o poziție privilegiată în rândul unor mari personalități istorice precum Titu Maiorescu, Costache Negruzzi, Mihai Eminescu, Ion Creangă, A.D. Xenopol, Ion Slavici.
Numită în trecut și ‘universitatea vinurilor’ sau ‘Academia ieșeană de umor și inteligență’, de peste 228 de ani restaurantul Bolta Rece este un simbol și un loc de referință pentru orice ieșean, indiferent de vârstă sau profesie, dacă este sau nu unul dintre adepții lui Bachus.
Atestat din ianuarie 1786, localul reprezintă o fațetă originală și specifică a Iașiului, ducând mai departe, cum afirma Victor Eftimiu, ‘o amintire a vremurilor de altă dată’. Aici vin studenți, trecători sau călători care după un pahar cu vin moldovenesc, în fața unei străchini aburinde, îmbătați de poveștile de odinioară caută să-și imagineze crâmpeie din viața vechilor umbre ce-au coborât și urcat scările ospeției.
‘Cea dintâi mențiune documentară cunoscută privind clădirea și locația ei datează din 17 ianuarie 1786. Primele beciuri au fost săpate de către slugerul Gheorghe Costin. În 1799 au devenit depozite pentru curtea lui Potemkin, de atunci rămânând în mentalul colectiv drept ‘bolți reci’. Cunoscut drept localul pe unde au trecut Eminescu, Panu, Lambrior, Conta, Caragiale, Missir’, explică istoricul Alexandru Istrate.
Construită în stil specific moldovenesc ca o casă țărănească, cu prispă deasupra solului, în jurul unei mari bucătării și al unui cuptor, la Bolta Rece există un salon unde în număr mare mesenii sunt serviți în acordurile unui taraf de lăutari. În subsol au fost zidite, în piatră, hrube cu firide, de unde lumina opaițelor se răsfrângea asupra vaselor de stejar care adăposteau licoarea de Cotnari, de Bucium, de Uricani și din alte podgorii.
Unele legende spun că pivnițele din beciurile Boltei Reci sunt de pe vremea lui Ștefan cel Mare. Altele, că exista un labirint subteran de coridoare plin cu sticle și butoaie de vin care mergea kilometri până la mănăstirea Cetățuia sau făcea legătura cu hrubele Casei Pogor, unde funcționa Junimea.
Alături de ‘boltiști’ comuni, de politicieni, gazetari, artiști, la Bolta Rece s-au perindat cei mai mari clasici ai literaturii române. Titu Maiorescu, Costache Negruzzi, Mihai Eminescu, Virgil Naum, Neculai Culianu, A.D. Xenopol, Ion Slavici, Vasile Pogor, dar și celebrii actori Mounet-Sully, Coquelin cadet, regizolul Borelli, scenograful Delmary, arhitecții Fellner, Cosnitz, Hellmer și Granet, constructorii primului Teatru Național, renumiții actori, Matei Millo, Ion Luchian, Pechea-Alexandrescu, State Dragomir, Grigore Manolescu, Petre Liciu. Își încheiau aici o parte dintre agapele ce începeau în localuri mai fastuoase.
‘Nu întâmplător, localul Bolta Rece a fost cunoscut și sub denumirea de Universitatea vinurilor. În atmosfera plină de intelectualism și prietenie, aici s-au oprit să dezbată chestiuni de cultură, în general, și literatură în special, unele personalități din cercul Junimiștilor, care lansaseră deviza ‘mâncarea-i fudulie, băutura-i temelie’. Memorialistul Petru Rezuș scria că ‘de multe ori, dezbaterile lor începeau pe prispă din Țicău, unde Creangă locuia într-o bojdeucă alături de soția sa, Tinca Vartic, iar apoi continuau într-o cramă periferică din Tătărași, Păcurari, Nicolina sau, de cele mai multe ori, la Bolta Rece, unde era văd bun, iar friptura la fel de rece ca și vinul’, a spus Mihai Valeriu, unul dintre actualii patroni ai localului.
La unele întâlniri de la Bolta Rece, ‘Academia ieșeană de umor și inteligență’, se citeau scrisori primite de unii membri, scrisori care uneori interesau și încălzeau inimile tuturor. Bătălia politică sub formă satirică sau a altor producții literare nu lipsea din arsenalul petrecerilor de la Bolta Rece, după cum spunea, Mircea Dumitrescu: ‘Templu vechi de contemplare/ Ori popas de drumeții/, Oază de înnobilare/ Și de gânduri semeții/ (…) /Boltă Rece, Boltă Rece ! /—Bachus în areopag—/ ‘Vreme vine, vreme trece’/ Cu destinul în zigzag’.
În ‘Condica de prezență’ a localului Bolta Rece, figurează câteva versuri ale unui anonim, încuviințate de toți membrii boltăgii, mai puțin de Vasile Pogor care, aghezmuit de Ion Creangă, declarase solemn că se abține. Versurile sunt semnificative pentru cultura bahică, de petrecere și voie bună: ‘La Junimea se păstra dictonul: /Intră cine poate, rămâne cine vrea ! /La Bolta Rece e consemnul/ Intră cine vrea, rămâne cine bea!’
Unul dintre fondatorii Junimii, Iacob Negruzzi, care a fost și membru al Academiei, profesor, critic literar și om politic de seamă, era totodată și un excelent amfitrion al agapelor literare de la Bolta Rece.
El nota amuzat despre prima participare a lui Ion Creangă la ședințele Junimii: ‘Eminescu veni cu el într-o sâmbătă seara la mine acasă, dar la intrarea lor în Junimea un zâmbet a zburat pe buzele tuturora. Și Creangă și Eminescu erau roși la față, aveau ochii turburi, și râdeau liniștiți cu fericirea omului beat: ei veneau împreună direct de la Borta-rece, o cârciumă vestită pentru vin vechi de Cotnar. Intrarea aceasta în Junimea i-a fost spre bine lui Creangă ! Tot ce s-a cetit și discutat în acea seară el le-a auzit mult mai frumoase prin perdeaua beției, a visat de ele noaptea și a doua zi dimineața s-a deșteptat junimist înfocat, precum a și rămas până la moarte’. Calitățile sale incontestabile de gurmand notoriu au făcut din el un lider respectat printre camarazii de petreceri bahice, cărora Negruzzi le spunea ‘petreceri bețive și de mâncări mari’.
Un adevărat omagiu adus înaintașilor ‘boltangii’ s-a făcut auzit mai târziu și prin glasurile lui Victor Eftimiu, Zaharia Stancu, Ștefan Augustin Doinaș, Dumitru Radu Popescu, George Lesnea, Constantin Ciopraga, Alexandru Husar. Chiar și acum, după un sfert de veac, la Bolta Rece, după un pahar cu vin moldovenesc, în fața unei străchini cu borș, tochitură ori cu sarmale poți simți că te întorci în timp, la agapele de altădată, cu prietenii nemuritoare.