Opera Naţională din Iaşi organizează o stagiune estivală, cu reprezentaţii în spaţii inedite din oraş

Divertisment

Opera Naţională Română Iaşi organizează o stagiune estivală pentru toţi pasionaţii genului, care, din cauza pandemiei de coronavirus, au fost privaţi de posibilitatea de a urmări spectacole live începând cu luna martie.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, reprezentaţiile vor avea loc în mai multe spaţii inedite din oraş, iar primele evenimente ale verii se vor desfăşura la finalul acestei săptămâni.

„Vineri este programată o Gală de Operă şi Balet, un spectacol cu muzică şi dans care va fi susţinut de soliştii, baletul, corul şi orchestra Operei ieşene în curtea Teatrului Naţional. Sâmbătă şi duminică, Grădina Botanică ‘Anastasie Fătu’ va fi gazda reprezentaţiilor Operei Naţionale Române Iaşi. Primul eveniment care va avea loc în splendida grădină din Copou va fi ‘Recital de operă – Seară italiană’. Pe scenă vor urca solişti îndrăgiţi, care vor interpreta arii cu specific italian şi canţonete. Apoi, duminică este programată o nouă Gală de Operă şi Balet, care va avea un alt repertoriu faţă de gala de vineri”, se precizează în comunicatul de presă.

Toate cele trei spectacole ale săptămânii vor începe la ora 20,30.

Biletele de intrare la reprezentaţii, unde organizatorii spun că se vor respecta toate normele în vigoare, pot fi achiziţionate de pe site-ul operaiasi.ro. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *