Universitățile din Iași dau startul înscrierilor

Social

La Iaşi, Universităţile Alexandru Ioan Cuza şi cea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară îşi aşteaptă viitorii studenţi şi masteranzi. În Capitala Moldovei vor veni 13 mii de noi proaspăt cursanţi.

La admiterea pentru Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi au fost eliminate toate probele scrise, iar probele orale se vor susține online, prin intermediul platformelor audio-video. Sunt scoase la concurs peste 4.000 de locuri la buget, pentru studiile de licență și mai bine de 2.400 de locuri fără taxă, pentru studiile universitare de master.

De asemenea, sunt disponibile aproape 5.000 de locuri cu taxă, pentru studii de licență și master. Candidații se vor putea înscrie începând de astăzi până pe 24 iulie, iar rezultatele se vor afișa între 27 şi 31 iulie.

Şi Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” începe astăzi admiterea pentru cele patru facultăți. Absolvenții de liceu au la dispoziție 955 locuri, dintre care 650 sunt cu finanțare de la buget, iar 305 cu taxă. Tot cu finanțare de la buget mai sunt încă 25 de locuri prevăzute pentru absolvenții liceelor din mediul rural.

La toate specializările facultăților Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” admiterea se face pe baza notelor obținute la probele de Bacalaureat.

Cei interesați de studiile de masterat trebuie să ştie că admiterea continuă până pe 17 iulie, dacă actele sunt depuse online și până pe 19 iulie, pentru cei care vor depune dosarul la sediul facultăților.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *