Directorul Aeroportului, Cătălin Bulgariu, și-a dat demisia

Social

Directorul Aeroportului din Iași, Cătălin Bulgariu, și-a dat demisia din funcția de conducere, potrivit unui anunț făcut luni de preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa. Demersul lui Bulgariu ar veni ca urmare a managementului defectuos.

„Sâmbătă am primit demisia domnului director general Cătălin Bulgariu. Am analizat probleme cu specialiștii din domeniul aeronauticii și Consiliului de Administrație. Astăzi (luni – n.red.) am înaintat demisia Consiliului de Administrație, să se întrunească în regim de urgență și să analizeze posibilitatea numirii unui alt director general, deoarece nu ne permitem pierderi la aeroport. Proiectele aeroportului trebuie să continue”, a spus presei preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa.

Conform sursei citate, demisia ar fi venit ca urmare a managementului defectuos.

„Platforma și lucrările de investiții la aeroport sunt în întârziere. Numărul de pasageri a crescut în mod inerțial și aș dori o activitate cu altă viteză. După doi ani încă nu știu strategia de dezvoltare a aeroportului”, a mai spus Maricel Popa.

Cătălin Bulgariu se afla la conducerea aeroportului din 2018.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *