Spectacolul ”2020 VID şi CO-VID” în premieră, joi, la Naţionalul din Iaşi

Divertisment

Spectacolul „2020 VID şi CO-VID”, regia şi scenariul Irina Popescu Boieru, spectacol pe tema actuală a pandemiei şi izolării, va fi prezentat în premieră joi, de la ora 18,00, pe canalul de YouTube al Teatrului Naţional din Iaşi şi pe Facebook.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, spectacolul, o producţie realizată 100% de echipa ieşeană, cuprinde patru părţi care vor fi difuzate lunea şi joia, de la ora 18,00.

Din distribuţie fac parte Diana Chirilă, Călin Chirilă, Dumitru Georgescu, Livia Iorga, Andrei Sava, Mălina Lazăr, Andreea Boboc, Mihaela Arsenescu Werner, Haruna Condurache, Puşa Darie, Doru Aftanasiu, Ada Lupu, Radu Homiceanu, Oana Sandu, Catinca Tudose, Diana Roman, Petronela Grigorescu, Emil Coşeru, Daniel Buduioc, Constantin Avădanei, Doina Deleanu, Brânduşa Aciobăniţei, Irina Răduţu Codreanu, Georgeta Burdujan, Radu Ghilaş, Ionuţ Cornilă, Horia Veriveş, Adi Carauleanu, Cosmin Maxim.

„Textul „2020 VID şi CO-VID” a fost obţinut, în cea mai mare parte, prin prelucrarea articolelor şi declaraţiilor de presă, ştirilor, interviurilor, jurnalelor de izolare şi confesiunilor apărute pe internet în această perioadă. Ineditul proiectului constă în modalitatea lui de realizare în condiţiile de distanţare socială, fiecare actor trebuind să apeleze la filmarea de tip selfie sau să apeleze, atunci când se poate, la altcineva cu care împarte izolarea, iar toate aceste fragmente separate să constituie un întreg, să alcătuiască o poveste. Realizatorii încearcă să creeze un spectacol-document, în care chiar precaritatea mijloacelor tehnice reprezintă marca acestei perioade, amprenta unui moment istoric greu, dar şi plin de provocări”, spune Irina Popescu Boieru, despre realizarea proiectului. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *