Centrul de Urgenţe Sociale Iaşi

Social

Organizaţiile neguvernamentale ieşene oferă sprijin pentru depăşirea situaţiilor de criză cu care se confruntă spitalele şi persoanele vulnerabile în contextul pandemiei COVID-19.

Peste 40 de organizaţii neguvernamentale din judeţul Iaşi şi-au unit forţele într-o iniţiativă comună de gestionare a efectelor COVID-19, venind în ajutorul spitalelor cu resurse pentru achiziţia de echipamente şi consumabile medicale, dar şi în sprijinul cetăţenilor cu servicii de informare, suport psihologic şi asistenţă umanitară pentru vârstnici şi persoane izolate.

Astfel, FONSS – Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (organizaţie umbrelă a 37 de asociaţii şi fundaţii ce oferă servicii sociale), cu sprijinul Serviciului Voluntar de Ambulanţă, Colegiului Sfântul Nicolae, Asociaţiei CIVICA, Fundaţiei Comunitare Iaşi şi Fundaţiei Serviciilor Sociale Bethany gestionează încă din luna martie Centrul de Urgenţe Sociale care vine în ajutorul cetăţenilor cu servicii naţionale de informare despre COVID-19 şi procedurile aplicate de autorităţi, suport psihologic prin profesionişti din reţeaua FONSS, asistenţă spirituală prin preoţii ortodocşi, catolici şi pastori evanghelici, precum şi suport în achiziţionarea de alimente de bază sau medicamente. Iniţiativa se derulează în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţul Iaşi.

Începând cu luna aprilie, Centrul de Urgenţe Sociale a lansat o nouă soluţie de sprijin pentru urgenţe sociale, persoane din carantină, cadre medicale sau pacienţi afectaţi de COVID19, persoane izolate sau autoizolate. Astfel, prin apelarea numărului 0374 34 64 64 (tarif normal), persoanele din categoriile menţionate pot solicita serviciile Centrului de Urgenţe Sociale. Noul număr permite conectarea apelurilor la un sistem unic de dispecerizare, ceea ce va performa preluarea solicitărilor.

Implementarea soluţiei tehnice de dispecerat s-a realizat cu sprijinul Orange România, în parteneriat cu While1 Voice. Programul de funcţionare al Dispeceratului Centrului de Urgenţe Sociale este zilnic, între orele 09:00 şi 20:00, cu posibilitatea transformării în serviciu de permanenţă.

Până în prezent, la Dispeceratul Centrului de Urgente Sociale au apelat persoane cu probleme complexe, care necesită intervenţie de asistenţă socială, în regim de urgenţă, dar şi mulţi dintre cei care se confruntă cu grave probleme de ordin emoţional în această perioadă. Un corp de 25 de psihologi, asistenţi sociali şi preoţi din organizaţiile membre ale FONSS asigură permanent suport telefonic celor care au nevoie de acest sprijin, indiferent de localitatea din care aceştia apelează.

Atunci când se solicită suport în achiziţia bunurilor sau medicamentelor, voluntari din Asociaţia CIVICA, Serviciul Voluntar de Ambulanţă sau Colegiul Sfântul Nicolae preiau online comanda, realizează achiziţia în magazine şi livrează la uşa beneficiarului, respectând măsurile de prevenţie necesare. Toţi voluntarii centrului sunt echipaţi corespunzător (cu mănuşi şi măşti) şi au adeverinţă care atestă traseele pe care le fac în scop de voluntariat.

Tot în acest context, Fundaţia Comunitară Iaşi, în parteneriat cu Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany şi Asociaţia CIVICA a creat un Fond de Urgenţă pentru Comunitate prin intermediul căruia sunt făcute donaţii de echipamente de protecţie, dezinfectanţi şi echipamente de tehnică medicală către spitalele ieşene şi Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în vederea protejării cadrelor medicale, a lucrătorilor din domeniul situaţiilor de urgenţă şi a pacienţilor de pericolul infectării cu virusul SARS-CoV-2. Fondul de Urgenţă pentru Comunitate va fi utilizat şi în scopul gestionării efectelor sociale ce au început deja să apară ca răspuns la situaţia de criză prin care trece România la acest moment, din ce în ce mai mulţi oameni fiind puşi în situaţia de a-şi pierde locurile de muncă şi în consecinţă veniturile necesare subzistenţei.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *