Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi organizează, în perioada 7-31 octombrie 2019, expoziţia documentară dedicată împlinirii a 135 de ani de la naşterea lui V. Voiculescu (1884-1963).

Divertisment

Expoziţia propune, sub semnul neuitării, reactualizarea principalelor momente care au marcat destinul operei şi parcursul existenţei celui care a fost supranumit „medicul fără de arginţi” sau „poetul Îngerilor”.

Printre documentele expuse se numără lucrări ale sale din domeniul medicinei, texte literare apărute antum şi postum, poezii inedite scoase clandestin din ţară în perioada comunismului şi publicate de presa românească a exilului (în original sau fotocopii), cărţi şi diverse documente referitoare la momentul „Rugul Aprins”, facsimile după manuscrise (din „Manuscrisul Scrima” şi din „Caietul negru”), imagini cu V. Voiculescu în diverse ipostaze – student, ofiţer în timpul Primului Război Mondial, medic de plasă, medic la Administraţia Domeniilor Coroanei, director literar la Societatea Română de Radiodifuziune, deţinut politic şi altele.

(Expoziţie realizată de dr. Elena Bondor, Departamentul Cercetare şi Informare Bibliografică, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *