Muzeul Unirii din Iași, clădire-simbol a istoriei naționale

Divertisment

Plimbându-te prin centrul Iașiului nu poți să nu remarci Micul Palat din strada Lăpușneanu nr. 14, care are un patrimoniu simbolic însemnat, sub acoperișul său desfășurându-se fapte istorice memorabile. Într-o fostă capitală care își asumă titlul de ‘oraș al celor trei Uniri’, palatul de pe strada Lăpușneanu se leagă de două dintre ele: a fost reședința secundară a prințului Unirii, Alexandru Ioan Cuza (între anii 1859-1863) și reședința regelui Ferdinand ‘Întregitorul’ pe timpul refugiului de la Iași (1917-1918).

Aceste mari fapte și personaje au făcut ca, în mod paradoxal, istoria obișnuită a edificiului să rămână în umbră, fiind puțin cunoscută până astăzi. Istoria caselor se leagă în mod obișnuit de istoria familiilor, reflectând starea materială, poziția socială și opțiunile estetice ale celor care le-au construit.

‘În cazul Palatului Cuza din Iași, complicata succesiune a proprietarilor a fost limpezită, cu multe decenii în urmă, într-un articolul datorat istoricului Dan Berindei. În ultimii ani s-au acumulat mai multe contribuții cu privire atât la istoria casei cât și a ei. Dificultatea reconstituirii succesiunii proprietarilor a constat în faptul că aceasta nu a decurs doar în mod natural, prin moștenire, ci și prin vânzări.

Chiar și atunci când drepturile asupra clădirii s-au transmis moștenitorilor de drept, căsătoriile succesive și copii proveniți din mariajele anterioare, care luau parte la succesiune, au complicat mult lucrurile’, explică istoricul și muzeograful Sorin Iftimi.

Clădirea a fost construită în primii ani ai secolului al XIX-lea, primul proprietar cunoscut fiind logofătul Costache Catargiu. Imobilul este figurat în Planul orașului Iași realizat de inginerul Giuseppe Bayardi.

„Cel mai vechi proprietar al acestei clădiri despre care avem cunoștință este Costache Catargiu, mare logofăt al Moldovei în domnia lui Ioan Sandu Sturdza (1822-1828). Actele păstrate vorbesc despre el retroactiv, astfel încât nu știm dacă acesta este și cel care a construit reședința. Oricum, clădirea exista în 1819, atunci când arhitectul Giuseppe Bayardi a întocmit cel mai vechi plan al orașului Iași. Se pare că, inițial, clădirea urma liniile stilului neoclasic, adoptat de capitala Moldovei încă de la sfârșitul secolului XVIII”, spune Sorin Iftimi.

După marele incendiu din 1827, palatul și-a schimbat proprietarul. Noul proprietar a devenit Constantinică Palade, strămoș al pictorului Theodor Pallady și al savantului George-Emil Palade.

El își avusese anterior reședința pe Ulița Mare, actualul bulevard Ștefan cel Mare și Sfânt, în apropierea Mitropoliei Moldovei. Costantinică Palade era un descendent al familiei Bogdan, nepot al lui Manolache Bogdan, cel decapitat la 1778. Rămânând orfan la o vârstă foarte fragedă, el a fost înfiat de bunicul sau matern, al cărui prenume îl purta, Constantin Palade.

Constantinică Palade a fost cel dintâi comandant al Miliției Pământene, armată națională modernă, care în 1830 a adoptat uniforma occidentală.

El a fost numit ca membru al Comisiei însărcinate cu redactarea Regulamentul Organic.

Prin poziția sa socială și experiența acumulată, Constantinică Palade a fost, după 1828, principalul competitor a lui Mihail Sturdza la tronul Moldovei, cu mari șanse de reușită. Întâmplarea a făcut ca el să moară prematur, în timpul epidemiei de holeră din 1831. Moștenitori ai averii lui Constantinică Palade au fost fiii Scarlat și Alecu, precum și fiica sa, Lucia Paladi. Fiind minori, tutorii lor decid vinderea casei de pe strada Lăpușneanu, prin licitație publică.

‘La data de 23 decembrie 1827, palatul a intrat în proprietatea hatmanului Costantinică Palade, mutat aici din casele pe care le avusese pe Ulița Mare, lângă Mitropolie. În anul 1830, noul proprietar a făcut mai multe modificări la exteriorul clădirii. Acesta a apelat la serviciile arhitectului Johann Karl Wegand pentru a reface cele două balcoane ale palatului din str. Lăpușneanu. Balconul dinspre stradă trebuia să cuprindă, în lungime toate cele trei ferestre ale marelui salon de la etaj, iar în lățime avea să fie ‘până în podeala uliței’ (pavajul cu bârne din lemn)”, povestește muzeograful Aurica Ichim.

Al doilea balcon avea să fie amenajat tot atunci, la scara pe unde trag trăsurile, deci pe laterala care asigură și astăzi intrarea principală. Se renunța la bolta trăsurilor (cu acoperământ deasupra) element specific neoclasicismului din Moldova. Pe acel loc avea să fie construit un balcon, sprijinit pe patru stâlpi de cărămidă, lucrați rotund, fără acoperământ deasupra. Lățimea acestui balcon era atât cât să poată trece trăsurile pe sub el. Urma să fie ‘lucrat foarte bine’ și podit cu lespezi din piatră. Balconul avea să aibă deasupra tocmit un acoperământ din fier, lipit de peretele casei. 
Pentru ambele balcoane proprietarul avea să plătească arhitectului 3200 lei. S-a păstrat și un inventar al binalelor și acareturilor care țineau de această proprietate, document întocmit în 1832, după moartea lui Constantinică Palade. Acestea au fost cumpărate de Mihalache Cantacuzino-Pașcanu, în 1832, cu suma de 120.000 lei. În această catagrafie, casele din Iași ale hatmanului Palade, de pe Ulița Sârbească, cum se numea la acea vreme actuala stradă Lăpușneanu, situate peste drum de Biserica Banu, sunt descrise ca fiind pe temelie de piatră cu pereții din cărămidă, cu două rânduri (niveluri), acoperită cu tablă de fier. La fața uliței, casa avea un balcon din fier sprijinit pe stâlpi.

La parter avea nouă odăi, două săli cu cea rotundă și gherghir cu ușă de fier; ‘toate ușile câte două bucăți, în table’; toate ferestrele câte două rânduri de geamuri și gratii de fier. La etaj erau șapte odăi, două săli și un ietac rotund. Ușile în table, câte două bucăți, cu broaștele și cheile lor; ferestrele cu câte două rânduri de geamuri.

”Curtea palatului era din zăplazi și avea parmaclâcuri cu stâlpi de cărămidă netencuiți. Poarta era din dulapi de brad, cu stâlpi de cărămidă. Lângă poartă se afla deja ghereta portarului. În ogradă se aflau diverse anexe, precum: o bucătărie, o pitărie, o spălătorie și două odăi pentru slugi, o jigniță, un hambar, o șură pentru trăsuri și grajd podit pe jos. Toate acareturile erau acoperite cu șindrilă. Se mai afla o pivniță din piatră pentru vin, o vărzărie, o fânărie în spatele grajdului, o fântână de piatră cu ciutură și roată de scos apă’, spune muzeograful Aurica Ichim.

Conform istoricului Sorin Iftimi, Palatul a fost adjudecat, în 1832, de Mihalache Cantacuzino-Pașcanu, unul dintre boierii de seamă ai Moldovei. Acesta era fiul lui Iordache Cantacuzino și al Anei Ventura. Mihalache Cantacuzino-Pașcanu a fost unul din sprijinitorii Societății de Medici și Naturaliști din Iași. La 1839, opunându-se domnitorului Mihail Sturdza, a fost exilat la moșia sa, Ceplenița, de lângă Cotnari. El a găzduit în casa sa de pe strada Lăpușneanu ‘prima întrunire patriotică care a avut loc la Iași, în favoarea Unirii Principatelor Române’, în 1856.

Clădirea a fost moștenită de soția sa, Maria Ghica-Trifești, și de cele două fiice ale acesteia, dintr-o căsătorie anterioară, cu Dimitrie Plagino: Caterina și Aglaia. Casa rămăsese nelocuită, Maria Ghica retrăgându-se la moșia sa de la Ceplenița, iar Ecaterina preferând să stea mai mult la Comănești. Acesta este momentul istoric în care Palatul a fost închiriat pentru a servi ca reședință secundară domnitorului Unirii, Alexandru Ioan Cuza, atunci când se afla la Iași (1859-1863). Aici a iscălit Cuza celebra declarație prin care se proclama înfăptuirea unirii Moldovei și Țării Românești, pe 11 decembrie 1861, act prin care orașul Iași pierdea statutul de ‘a doua capitală’.

Ulterior, unica proprietară a clădirii a rămas doar Ecaterina Plagino (1866-1881), care se căsătorise, în 1838, cu Nicolae Ghica-Comănești, fiul vistiernicului Dimitrie Ghica. Acesta s-a sinucis în urma pierderii la cărți a moșiei sale părintești, Comănești-Bacău (1851). Ecaterina a rămas văduvă, cu cinci copii minori.

‘Caterina Ghica este cea care a marcat definitiv înfățișarea exterioară a palatului, în urma unei reamenajări din 1872, păstrată în aceeași formă și astăzi. Fațada decorată cu atlanți datează din această perioadă. Monograma Caterinei, ‘C.G.’ (cu litere gotice), se păstrează încă în feroneria balconului. Pe frontispiciul palatului se află si astăzi stema familiei Ghica, în varianta sa moldovenească: un scut cu patru vulturi, susținut de doi lei înaripați, precum leul Sfântului Marcu, patronul Veneției. Cei patru fiii al Ecaterinei Ghica — Dimitrie, Eugen, Gheorghe și Nicolae — fiind moștenitori de drept, au vândut clădirea Societății Creditului Urban din Iași (1886), care o va stăpâni timp de o jumătate de secol (până în 1937). 

Din 1938, imobilul a trecut în administrare Ministerului Cultelor și Artelor, care l-a cedat Comisiei Monumentelor Istorice. Aceasta a inițiat și organizarea Muzeului ‘Cuza Vodă’, de a cărei realizare s-a ocupat de Rudolf Suțu, cunoscutul memorialist al orașului Iași’, mai spune istoricul muzeograf Sorin Iftimi.

Palatul din strada Lăpușneanu a mai cunoscut un moment ‘de glorie’ în timpul Refugiului de la Iași, din anii 1917-1918, când a devenit reședința regelui Ferdinand (26 decembrie 1916-23 aprilie 1919).

Amenajarea Palatului ca Muzeu a necesitat alte câteva lucrări. În 1937 se solicita demolarea atenanselor din curtea Palatului pentru a câștiga spațiu și a pune mai bine în valoare monumentul. Aceasta s-a făcut în 1938 când, odată cu clădirile mai recente, parazite, a fost demolat și ‘beciul domnesc’ din spate, ceea ce a dus la reacția Comisiei Monumentelor Istorice. 

Imobilul a fost serios afectat în timpul luptelor din 1944, de schije și chiar de bombe. După război au fost întocmite planurile de sistematizare a orașului Iași, în care edilii prevedeau demolarea Palatului care a servit drept reședință domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Primăria estima că ‘refacerea acestui palat ar costa miliarde’ și prefera să o demoleze.

Totuși, la intervenția arhitectului Dan Bădărău și a lui Gheorghe Ungureanu, directorul Arhivelor Statului Iași, Comisia Monumentelor Istorice a intervenit și a salvat Palatul. Proiectul de restaurare a Palatului avea o documentație istorică. La 1954, pe când la primul nivel al clădirii se afla Librăria ‘Cartea Rusă’ (din 1951), sobele de la etaj au fost demontate și reconstruite la parter. Tot atunci a fost reconstruit și acoperișul Palatului.

În anul centenarului, 1959, aici a fost deschis Muzeul Unirii din Iași, în prima sa formă. Cutremurul din 4 martie 1977 a adus clădirii unele pagube, care au scos etajul clădirii din circuitul de vizitare vreme de doi ani. Ulterior, clădirea a cunoscut o nouă restaurare (1998) fiind redeschis pentru public, într-o nouă amenajare, în anul 2008.

În prezent, în încăperile muzeului se află numeroase obiecte, documente rare sau alte piese de mare valoare care au aparținut personalităților Unirii: Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu sau Vasile Alecsandri. 

De asemenea, restauratorii nu au omis nici caracterul didactic al Muzeului Unirii, fiind incluse exponate care ilustrează frământările politice de la acea vreme, dar și despre exilul din 1916, când în imobil se afla cabinetul Regelui Ferdinand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *