Formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Costel Alexe

Politic

În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, fost deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– luare de mită,
– instigarea la delapidare.

Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoana respectivă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada martie-aprilie 2020, persoana respectivă ar fi pretins, în mod direct, de la managerul unui combinat siderurgic, mai multe produse din tablă în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la alocarea cu titlu gratuit către fabrica respectivă a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră și la monitorizarea măsurilor luate de această societate comercială pentru închiderea unui depozit de deșeuri neconforme.

Foloasele respective, în cantitate de 22 tone (aprox. 103.000 lei), ar fi fost primite în datele de 23 aprilie 2020 și 07 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă de-a sa.
Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție precum și volumele (10) cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.
Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P. În prezent, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Precizăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 1 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis marţi, 5 ianuarie, ministrului justiţiei, domnul Stelian-Cristian Ion, cererea de urmărire penală a domnului Costel Alexe, în calitate de fost ministru al mediului, apelor şi pădurilor în perioada 4 noiembrie 2019 – 5 noiembrie 2020, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 176/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, şi instigare la săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 47 raportat la art. 295 alin. (1) din Codul penal cu aplicarea art. 308 alin. (1) din Codul penal, în concurs, conform art. 38 alin. (1) din Codul penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008.

Astăzi, 5 ianuarie 2021, Stelian Ion, ministrul Justiţiei, i-a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea de urmărire penală formulată de preşedintele României privindu-l pe Costel Alexe, fost ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru faptele ce fac obiectul dosarului nr. 176/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie. Cererea a fost transmisă în temeiul art. 109 alin. 2 teza întâi din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 12, art. 18 şi art. 19 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din orașul tău, urmărește-ne pe Facebook.